Lavinia a probat 7 ţinute, pentru 7 zile
Lavinia are 24 de ani şi a terminat Facultatea de Chimie în cadrul Universității București. Momentan, este consultant financiar. E pasionată de modă, îi place să fie aranjată ori de câte ori iese din casă, iar o dată pe săptămână dă o raită prin magazine. Îi place baschetul, pe care îl practică de la vârsta de 5 ani, și adoră să meargă la cumpărături. La serviciu, adoptă o ținută elegantă, când iese cu prietenii se îmbracă mai degrabă casual, şi, pentru o zi, a fost vedeta noastră.
Lavinia a selectat două dintre cele mai frumoase fotografii ale sale, s-a înscris în pagina de concurs şi a fost sunată de stilistele noastre.
Ce a urmat? O şedinţă foto extraordinară în care Lavinia a intrat în pielea actriţei Kate Backinsale.
Ajutată de colegele noastre, Alexandra şi Oana, tânăra a purtat 7 vestimentaţii pentru fiecare zi a săptămânii.
Dacă vrei şi tu să te îmbraci precum Kate Backinsale, atunci te invit să urmăreşti pictorialul ce urmează şi să vezi cum te poţi adapta stilului unei vedete fără a necesita cheltuieli exorbitante.
Luni – la întâlnire
Rochie Tina R (139 lei), Geantă-plic Rebelle (158 lei), brăţară Rebelle (69,50 lei), pantofi Mustte (399 lei).
Publicat in categoria: 7 tinute , la data: 03 feb. 2010
Cele mai noi articole
- Iulia Vântur: „Întotdeauna mi-am dorit să fac radio!”
- Codin şi Maria Dinulescu – despărţiţi, dar împreună?
- 4 vedete autohtone o copiază pe Lady Gaga
- Akcent le-a dat gata pe nemţoaice!
- Alina Petrescu îi dă la o parte pe Alessandra Stoicescu şi Lucian Mîndruţă
- Beyonce, la un pas de un accident grav pe scenă
- Valentine’s Police te trimite la film
- Câştigătorii celeor 5 invitaţii la filmul „Percy Jackson şi Olimpienii: Hoţul Fulgerului” sunt:
- „Percy Jackson şi Olimpienii: Hoţul Fulgerului” (video)
- Andreea Raicu, imună în faţa jignirilor



















Comentarii
petrescu alexandra
08 Feb 2010 18:17
Andre
07 Feb 2010 12:03
Andre
07 Feb 2010 12:00
RALUCA
04 Feb 2010 09:45